Împreună putem: Povestea Da, si eu pot!
De multe ori, aparținătorii rămân în umbră. Eu am ales să îmi spun povestea, pentru că în spatele fiecărei persoane cu diabet există cineva
Mă numesc Cristian și povestea mea este legată de viața alături de soția mea, Gabriela, diagnosticată cu diabet de tip 1. Poate părea o poveste despre o boală, dar de fapt este o poveste despre iubire, echipă și puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când pare imposibil.
Când am aflat diagnosticul, am simțit că lumea se dărâmă. Nu pentru mine, ci pentru ea. Mă întrebam cum va reuși să își continue viața, să facă sport, să își urmeze visurile. Apoi am descoperit că răspunsul era chiar în ea: în curajul și ambiția ei de a nu lăsa diabetul să o definească.
Așa s-a născut ideea Turului României pe bicicletă. Gabriela a pornit să demonstreze că și cu diabet poți să trăiești frumos, să te bucuri de aventură și să învingi limite. Eu am fost acolo, în spatele ei, pedalând la fel de mult, dar cu o altă misiune: să îi monitorizez glicemiile, să fiu atent la fiecare semn de pericol, să mă asigur că poate continua.
Poate pare simplu să fii „în spate”, dar adevărul este că uneori e mai greu decât să fii în față. Trebuie să ai ochii mereu pe drum și pe cifrele glicemiei, să anticipezi, să intervii. Am avut momente în care ea zâmbea și pedala, iar eu știam că în câteva minute ar putea avea o scădere bruscă. Am învățat să fiu calm, să am mereu la îndemână ce îi trebuie și să veghez ca totul să fie bine.
Nopțile au fost și ele pline de încercări. Sunt seri în care senzorul nu sună destul de tare și ea nu aude alarma. Atunci eu rămân treaz, o trezesc, mă asigur că își corectează glicemia și doar după aceea pot adormi liniștit. Am pierdut multe ore de somn, dar am câștigat liniștea că e în siguranță.
Încetul cu încetul, am început să citesc, să mă documentez, să învăț despre tot ce ține de diabet. Despre pompe, despre senzori, despre insuline, despre alimentație și despre modul în care fiecare decizie contează. Am descoperit că rolul meu nu este doar să fiu alături, ci și să înțeleg, să anticipez și să contribui la echilibru.
Din această experiență s-a născut Asociația „Da, și eu pot!”, pentru că am vrut ca povestea noastră să fie un sprijin și pentru alții. Am înțeles că fiecare persoană cu diabet are nevoie de cineva care să creadă în ea și că fiecare aparținător are nevoie de cineva care să îl înțeleagă.
Așa a apărut și proiectul Împreună Putem – un spațiu pentru aparținători, pentru toți cei care trăiesc în umbra acestei boli, dar care poartă zilnic pe umeri responsabilități și griji uriașe. Pentru că și noi, cei din spatele scenei, avem nevoie de sprijin, de informații și de un loc unde să ne spunem poveștile.
Astăzi, mesajul meu este simplu: nu ești singur. Dacă citești aceste rânduri și te regăsești în ele, să știi că există o comunitate care te înțelege și care îți întinde mâna. Noi am pornit pe acest drum din iubire și din dorința de a arăta că diabetul nu înseamnă sfârșitul, ci începutul unei alte forme de putere.
Pentru mine, „Da, și eu pot!” înseamnă să merg în spatele Gabrielei, dar să fiu mereu alături de ea. Înseamnă nopți nedormite, griji și multe emoții, dar și bucuria că suntem împreună, că învățăm în fiecare zi și că putem inspira și alți oameni.
Și cred cu tărie că împreună chiar putem să schimbăm vieți.